O carte, o provocare!

Am o mare admirație fața de acest autor: Emil Cioran. Nu stiu, poate avem ceva în comun sau doar admirația pleacă de la faptul că, la vârsta de numai 22 de ani a publicat cartea Pe culmile disperării (o carte șocantă în profunzimea pesimismului și a suferinței, carte din care am scos câteva citate care se ragasesc mai jos). Pentru mine și astazi este o provocare această carte și sper că de mâine să fie o provocare și pentru unora dintre voi.

Dacă aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții; aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru al le da alta sevă și altă căldură. Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială.

N-ai bănuit niciodată ce ascunzi în tine si ce ascunde lumea, trăiai periferic și mulțumit, când cea mai serioasă experiență după experiența morții (ca presentiment al muririi), experiența suferinței, pune stăpânire pe tine și te transportå într-o regiune de existență infinit complicată, în care subiectivitatea ta te frământă ca într-un vârtej

...numai aceia au viețuit în mod absolut. Și numai ei au dreptul să vorbească despre viață. Poți reveni la iubire sau la seninătate. Dar revii prin eroism, nu prin inconștiență.

O existență care nu ascunde o mare nebunie n-are nici o valoare.

....întreaga lume să plutească în acest vis de lumină, în această încântare de transparență și imaterialitate. Să nu mai existe obstacol și materie, formă și margini. Și într-un asemenea cadru să mor de lumină.

Și ce importanță poate să aibă faptul că eu mă frământ, că sufăr sau gândesc? Prezența mea în lume va zgudui — spre marele meu regret — câteva existențe liniștite și va tulbura naivitatea inconștientă și plăcută a altora, spre și mai marele meu regret.