Azi 22.03.2009 un sentimet extrem de înspăimântător mi-a cutremurat și cea mai nesemnificativă și necunoscută parte a interiorului meu prea mic pentru o trăire atât de intensă. Acest sentiment a fost indus de o impotență prea mare pe care am simțit-o în fața unei situații prea des întâlnite din pacăte în viața pe care o trăim. Sentimentul a declanșat o revoluție interioară prin conștientizarea acestuia trezindu-mă la realitatea aspră și dură cu care trebuie să ne împăcăm toată existența noastră. Esența și mesajul pe care-l vreau să-l transmit, am să încerc să-l concentrez într-o simpla și totodată consisitentă întrebare: Cum aș mai putea eu dormi liniștit cu gândul că următorul pas către viitor este incert și prin urmare înspăimântător; căci nu există nici o siguranță de că mâine voi putea îndeplini ceea ce mi-am propus fără a mă lovi de ceva ce mă poate doborâ atât de tare încât sentimentul impotenței să aibă un efect atât de mare asupra propriei mele ființe, încât transformarea persoanei mele în ceva atât de mic și nesemnificativ ar fi una logică. Și atunci, cum aș putea eu o ființă fără nici o putere asupra naturii să-mi vizualizez un oarecare viitor, atâta timp cât nici viitorul lumii în care trăim nu este unul cert??? Semnalul de alarma declanșat în mine de acest sentiment incontrolabil care mi-a explorat părți necunoscute a interirorului meu, a reușit să trezească și prea adormitul razboinic din mine. Toată acestă trăire lăuntrică m-a ajutat să realizez câtă importanță are trăirea fiecărei clipe prezente de care dispunem unul și fiecare dintre noi. De fapt, unicul și singurul dar primit de care dispunem si care ne însoțește necondiționat în permanență: PREZENTUL.
Trimiteți un comentariu
sunteti liberi de a critica pana va doare mana...